Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea şi sprijinirea înființării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate și conduse de către femei, îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora, realizarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesionale şi ale prejudecăților existente încă la nivel local. 

Prin Program se finanțează cererile de finanțare completate prin formularul de înscriere, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:

  • Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul Programului:
    • Alocație Financiară Nerambursabilă – maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;
  • Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul Programului:
    • Alocație Financiară Nerambursabilă – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;

Cine poate aplica:

-Microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii în care cel puţin unul dintre asociaţi să fie femeie şi să deţină cel puţin 50% din părţile sociale/acțiunile societăţii.